lun, Aug 21st, 2017

Menstruația şi sarcina

Menstruația şi sarcina pot fi subiecte de maximă preocupare înainte şi în timpul sarcinii

Când vrei (sau nu) să rămâi însărcinată, menstruaţia şi durata ei îţi pot da adevărate bătăi de cap. Şi cu toate am aflat încă de timpuriu un prim adevăr, la prima vedere de necontestat, despre sarcină: odată ce rămâi gravidă, menstruația dispare – este primul semn că aștepți un copil. Cu toate acestea, există câteva cazuri în care, în timpul sarcinii, pot apărea sângerări spontane sau de durată. Haideţi să aflăm mai multe lucruri utile despre ce se întâmplă cu menstruaţia şi sarcina înainte şi după conceperea bebelușului!

Pot rămâne însărcinată în timpul menstruației?

Experții dau un verdict vag: e posibil, dar nu și probabil. Cum adică? Ideea este să stabilești cu precizie cauza sângerării. Poate fi vorba doar de sângerări intermenstruale, care apar, la unele femei, în momentul ovulației. Așadar, dacă aceste ovulații sunt interpretate ca fiind menstruație, iată – poți rămâne însărcinată în timpul ciclului menstrual.

Sunt în siguranță dacă fac sex în timpul menstruației?

Nu întotdeauna. Unele dintre noi care întrețin relații sexuale neprotejate spre finalul perioadei menstruale, pot ovula, în funcție de durata ciclului lunar, la câteva zile după actul sexual. Practic, te poți afla la finalul menstruației și să ovulezi la două, trei zile distanță de la momentul producerii actului sexual. În acest caz, sperma, care se află încă în interiorul vaginului, poate determina apariția unei sarcini. Nu este o situație des întâlnită, dar este posibilă.

Pot avea un ciclu regulat în timpul sarcinii?

Sunt multe motive pentru care pot apărea sângerări în timpul sarcinii. Unele dintre ele pot fi grave și pot necesita tratament medicamentos, altele nu trebuie să-ți ridice semne de îngrijorare. Ciclul menstrual regulat apare la unele femei în timpul sarcinii ca rezultat al faptului că ovulul s-a fixat în uter foarte aproape de apariția următorului ciclu și, astfel, acest lucru poate cauza reale confuzii vizavi de data  probabilă a nașterii, pentru că aceasta este calculată în funcție de data apariției ultimului ciclu menstrual.

Menstruație sau sarcină ectopică?

O sarcină ectopică (extrauterină), în care embrionul este implantat în afara uterului, în apropierea trompei uterine  poate cauza o sângerare similară menstruației. Sarcinile ectopice sunt foarte periculoase și îți pot pune viața în pericol. Dacă sângerările sunt însoțite de dureri abdominale chiar la debutul sarcinii, caută de urgență îndrumare medicală.

Semn de întreupere a sarcinii din evoluție

Pare de necrezut, dar statisticile dezvăluie faptul că doar un sfert dintre sarcini sunt duse la bun sfârșit. Majoritatea, mai ales în cazul primelor sarcini, se opresc din evoluție înainte chiar ca gravida să știe că a conceput. Dacă o sarcină se confirmă în urma unui test pozitiv, dar este însoțită de crampe stomacale și de sângerări, este posibil să fie vorba de un avort spontan. În acest caz, apelul la Urgență este vital. Din nefericire, prea puține sunt cazurile când iminența unui avort poate fi oprită în primul trimestru de sarcină (primele 12 săptămâni).

Probleme placentare

Placenta care hrănește fătul din burtică, poate ridica unele probleme pe măsură ce sarcina înaintează și se apropie de termen. Se întâmplă acest lucru, de obicei, din două motive: atunci când apare placenta previa (poziționată aproape de colul uterin), și în cazul desprinderii placentei (atunci când se separă de peretele uterin). Ambele cazuri pot duce la apariția unor sângerări asemănătoare menstruației lunare. În cazul în care aceste sângerări apar mai târziu, în sarcină, este necesar examenul de specialitate de urgență.

Sângerările în sarcină, de orice fel și în orice moment, sunt motive pentru a merge la medic imediat – pot pune în pericol atât viața ta, cât și a copilului pe care îl porți în pântece.

sursa: www.totuldespremame.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>