mar, Aug 15th, 2017

O tânără din Suedia a inventat prima APLICAŢIE de smartphone ce poate fi folosită drept ANTICONCEPŢIONAL

Elina Berglund Scherwitzl, co-fondatoare a Natural Cycles, a inventat prima aplicaţie mobilă din lume care să fie catalogată drept anticoncepţional. Suedeza a început acest proiect ca pe un hobby deoarece se săturase să folosească pastilele anticoncepţionale clasice, nu voia un copil la momentul respectiv şi nu găsise o metodă contraceptivă potrivită pentru ea.

„De-a lungul cercetării am descoperită că poţi să-ţi dai seama când eşti fertilă în funcţie de temperatură, ceea ce pentru mine a fost o revelaţie”, spune Scherwitzl pentru BBC.

Ea a dezvoltat un algoritm care punea spune cu precizie exact timpul ovulaţiei, ceea ce i-a permis să vadă exact zilele în care ar avea nevoie de protecţie.

A fost încântată de rezultate şi alături de soţul ei, Raoul Scherwitzl, au înviinţat Natural Cycles, companie ce oferă această aplicaţie prin intermediul căreia femeile pot colecta datele necesare monitorizării ciclului.

Aplicaţia a fost lansată în 2014, iar în prezent are 300,000 de utilizatori, care plătesc lunar sau anual pentru acest serviciu. Femeile din UK plătesc 50 de lire pe an (include şi un termometru) pentru aplicaţie.

Conform BBC, compania a realizat vânzări de 6 milioane de dolari şi a atras investiţii de 8 milioane de dolari.

După mai multe teste medicale, în februarie 2017 aplicaţia celor doi a devenit primul dispozitiv tehnologic de pe planetă certificat pentru contracepţie.

Startup-ul îşi prezintă produsul drept „la fel de eficient ca pastila”, în urma unui studiu la care au participat 4000 de femei. Cercetătorii au găsit că 7% din femeile care au folosit aplicaţia „în mod obişnuit” au rămas însărcinate, în comparaţie cu 9% dintre femeile care au luat pastile anticoncepţionale.

Deocamdată produsul este certificat doar în UE, iar majoritatea utilizatorilor sunt din Marea Britanie şi ţările nordice, însă este disponibil în întreaga lume şi a atras utilizatori din aproximativ 160 de ţări.

Un nou contraceptiv ar putea oferi oamenilor mai mult control asupra viitorului lor reproductiv, ar putea atenua o povară care este în mare parte suportată de femei şi va reduce categoric rata sarcinilor nedorite, care acum are un procent de 40% în întreaga lume, potrivit Institutului Guttmacher

sursa: www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>