Ovulația și fertilitatea. 10 lucruri ce te vor ajuta să rămâi însărcinată – Sunt Gravida
Dum, Feb 11th, 2018

Ovulația și fertilitatea. 10 lucruri ce te vor ajuta să rămâi însărcinată

Ovulația și fertilitatea sunt strâns legate și dacă totul funcționează normal, șansele de a deveni mamă sunt foarte mari. Iată câteva date importante pe care trebuie să le înțelegi și care te vor ajuta să rămâi însărcinată.

Înțelegerea ciclului menstrual

Atunci când îți cunoști ciclul menstrual, șansele tale de a rămâne însărcinată sunt și mai mari. Prima fază a ciclului menstrual începe cu prima zi de sângerare în timpul menstruației. Organismul tău eliberează hormoni, precum FSH (hormonul de stimulare foliculară) ceea ce ajută că ovulul din interiorul ovarului tău să crească, susține Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică ginecologie, specialist în infertilitate. Între a 2-a și a 14-a zi, acești hormoni ajută și la îngroșarea mucoasei uterului pentru a-l pregăti să primească ovulul fertilizat. Aceasta este numită faza foliculară.

Ce se întâmplă în timpul ovulației

În medie, ciclul menstrual durează între 28 și 35 de zile. Ovulația apare de obicei între a 11-a și a 21-a zi a ciclului menstrual. Hormonul luteinizant (LH) ajută la eliberarea ovulului aproape matur. În același timp, mucusul cervical devine mai alunecos pentru a permite spermatozoizilor să alunece ușor către ovulul ce-i așteaptă.

Totul ține de sincronizare

Femeile se nasc cu o rezervă ovariană de 1 până la 2 milioane de foliculi ovarieni, însă eliberează în jur de 3-400 de ovule de-a lungul vieții. De obicei, se eliberează doar unul în fiecare lună. Ovulul călătorește printr-una dintre trompele uterine ce fac legătura între ovare și uter. Dacă sincronizarea este bună, spermatozoidul poate fertiliza ovulul în drumul său către uter. Dacă fertilizarea nu are loc în 24 de ore după ce ovulul a părăsit ovarul, acesta se dizolvă. Spermatozoizii pot trăi 3 până la 5 zile, motiv pentru care a ști care este perioada corectă a ovulației, te poate ajuta să planifici actul sexual în preajma celei mai fertile perioade.

Urmărește zilele cele mai fertile

De obicei, cele mai bune șanse de a rămâne însărcinată le ai dacă faci sex cu 1-2 zile înainte de ovulație. Dacă ai un ciclu regulat de 28 de zile, numără invers 14 zile de la ziua în care aștepți să ai menstruație. Apoi planifică actul sexual începând din a 12-a zi până într-a 14-a. Reține însă ca dacă faceți sex zilnic, numărul spermatozoizilor partenerului tău ar putea scădea. Ciclul tău ar putea fi mai lung sau mai scurt, așa că te poți ajuta de un calculator al ovulației disponibil online pentru a putea să-ți dai seama care este cea mai potrivită zi.

Urmărește ovulația în funcție de temperatura corpului

După ce organismul tău eliberează ovulul, hormonul progesteron lucrează pentru a construi și a menține căptușeala uterină. El face ca temperatura corpului tău să crească ușor. Așa că a-ți măsura temperatura în fiecare dimineață cu un termometru bazal, înainte de a te da jos din pat, îți poate contura o idee asupra zilei ovulației. Aceste termometre, de obicei se găsesc în farmacii. Nu sunt scumpe, însă această metodă nu este una dintre cele mai precise. Poate fi considerată o metodă suplimentară de urmărire a perioadei în care vei ovula.

Ovulația poate fi prezisă cu ajutorul hormonilor

Creșterea hormonului LH atrage după sine eliberarea ovulului. Aceste hormon crește de obicei cu 36 de ore înainte ca ovarul să elibereze ovulul. Kit-urile de ovulație, ce se găsesc în farmacii, măsoară nivelul hormonului LH în urină și astfel poți spune mai cu exactitate care este ziua ovulației. Aceste kit-uri sunt destul de precise și le poți folosi începând cu câteva zile înainte de ziua bănuită ca fiind cea a ovulației, pentru a face măsurătorile corecte.

Ultima fază a ciclului menstrual

În timpul celei de-a doua etape a ciclului menstrual, progesteronul ajută la pregătirea uterului pentru a primi ovulul fertilizat. Dacă ovulul nu este fertilizat și nu se implantează embrionul, se dezintegrează, nivelul progesteronului scade și 12-16 zile mai târziu, ovulul dezintegrat împreună cu sânge și țesut provenit din căptușeala uterului, sunt eliberate de către organism. Acest proces se numește menstruație și durează 3-7 zile.

Greutatea afectează fertilitatea

Dacă ești supraponderală sau suferi de obezitate, a slăbi te poate ajuta să-ți sporești șansele de a rămâne însărcinată. Un studiu a demonstrat că acele femei al căror indice de masă corporală era peste medie, au avut nevoie de un timp de două ori mai mare pentru a rămâne însărcinate decât acele femei al căror indice de masă corporală se încadra în valori normale.

O scădere minoră a greutății, cu numai 5-10% din greutatea totală a corpului, poate îmbunătăți semnificativ șansele de a rămâne însărcinată. Obezitatea poate duce de asemenea la infertilitatea și la scăderea nivelului testosteronului la bărbați. A fi în mod semnificativ subponderal poate afecta dramatic fertilitatea.

Vârsta poate afecta șansele de concepție a unui copil

Fertilitatea scade invers proporțional cu vârst , mai ales după pragul de 35 de ani. De asemenea, această vârstă micșorează și șansele de reușită ale tratamentelor de fertilitate. Experții sugerează că ar fi bine să discuți cu un medic specialist în infertilitatea mai ales dacă ai în jur de 35 de ani și încerci să rămâi însărcinată de mai bine de 12 luni. Iar dacă ai mai mult de 35 de ani și încerci să rămâi însărcinată de mai bine de 6 luni, de asemenea, trebuie să ceri sfatul unui specialist.

Fertilitatea scade și în cazul bărbaților mai în vârstă

Studiile arată că numărul și calitatea spermatozoizilor scade pe măsură ce bărbatul înaintează în vârstă, la fel cum se întâmplă și cu funcțiile sexuale. Însă în acest caz nu există o vârstă limită până la care bărbatul ar putea deveni tată. Un studiu a arătat că un bărbat de peste 45 de ani va avea nevoie de mai mult timp pentru a lăsa însărcinată o femeie, decât unul mai tânăr de atât. Dacă partenerul tău este mai în vârstă, nu ar strica să faceți o vizită unui specialist în infertilitate ce vă poate sfătui asupra șanselor de a crește fertilitatea.

Cum poate crește fertilitatea unui bărbat

–          Prin gestionarea pozitivă a stresului

–          Evitarea alcoolului și a tutunului

–          Menținerea unei greutăți corporale adecvate

–          Urmarea unei diete bogate în zinc (acest element se găsește în special în carne, cereale integrale, fructe de mare și ouă), seleniu (acest element se găsește în special în carne, ciuperci, cereale și nuci braziliene) și vitamina E.

–          Menținerea testiculelor într-un mediu aerisit – fără băi fierbinți, saună, sau haine strâmte ce pot duce la supra încălzire și implicit la reducerea numărului de spermatozoizi.

Tratamente pentru infertilitate

Există un număr de factori ce pot duce la infertilitate. Primul pas pe care îl puteți face, dacă încercați deja de mai bine de 1 an să deveniți părinți și nu reușiți, este să mergeți la un specialist în infertilitate pentru un consult în cazul ambilor parteneri. Tratamentele pentru infertilitate pot include medicamente pentru fertilitate pentru stimularea ovariană și fertilizarea in vitro. Aceasta din urmă presupune scoaterea ovulului din interiorul ovarului, fertilizarea lui în laborator și implantarea lui în interiorul uterului.

Cum funcționează testele de sarcină pe care le poți face acasă?

Testele de sarcină disponibile în farmacii, se pot face acasă și au o acuratețe destul de mare. Ele verifică în urină prezența hormonului de sarcină numit HCG, hormon pe care organismul începe să-l producă odată ce ovulul fertilizat s-a implantat în uter. Există și alte teste pe care le poți folosi pentru a afla dacă ești însărcinată chiar din a cincea zi de întârziere a menstruației.

Primele 5 semne timpurii ale unei sarcini

–          Lipsa menstruației

–          Necesitatea de a urina cât mai frecvent

–          Obosești foarte ușor și ai dormi foarte mult

–          Ai o senzație de greață dimineața sau pe parcursul întregii zile

–          Sânii se măresc și devin foarte sensibili la atingere, uneori chiar dureroși.

sursa www.totuldespremame.ro

Displaying 1 Comments
Have Your Say
  1. Elena spune:

    Ma chinui din 2007 sa ramin insrcinata si nu mai ramin am facut fel de controluri si toti imi spun ca sunt sanatoasa dar nivi unrezultat

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>