Riscul de înec și sufocare la diversificare – Sunt Gravida
lun, Oct 8th, 2018

Riscul de înec și sufocare la diversificare

Diversificarea alimentației este etapa pe care majoritatea părinților o așteaptă, însă, în același timp se tem de riscul de înec și sufocare. Un pas greșit, nesupravegherea sau incapacitatea de a acorda primul ajutor pot duce la o tragedie.

Este normal și de așteptat să fii îngrijorată cu privire la riscul pe care îl are bebelușul de a se îneca în momentul în care trece la alimentația solidă. Iar acest risc este prezent și la autodiversificare dar și atunci când îi dai piureuri de fructe sau legume, susține Dr. Simona Pecec, medic specialist pediatru. Nu se va îneca cu banana aceea? Cum poate să mestece bine alimentele dacă nici măcar nu are dinți? Iată numai două dintre întrebările la care Dr. Pecec ne-a oferit răspunsuri.

Riscul de înec este similar la diversificare și la autodiversificare

Cele mai recente cercetări în domeniul pediatriei sugerează că autodiversificarea nu presupune un risc mai mare de înec decât diversificarea tradițională ce presupune hrănirea bebelușului cu piureuri. Conform studiului, bebelușilor autodiversificați li s-au oferi alimente cu risc sporit de înec și 37% dintre ei au avut un singur eveniment de acest gen. Șocant! Lecția pe care trebuie să o învățăm este că trebuie să ne informăm asupra riscului de înec și să știm ce alimente să le oferim copiilor la diversificare.

Sufocarea este normală și de așteptat

Ai citit corect. Cheia este să-ți amintești că un episod de sufocare este absolut normal și este complet diferit de înec. Sufocarea reprezintă răspunsul organismului la trecerea alimentelor spre partea din spate a gurii. În funcție de fiziologia copilului, de cât de mare este alimentul respectiv și de felul în care copilul știe să manipuleze mâncarea în gură, ai putea avea parte de mai multe episoade de sufocare sau de nici unul. Nu te panica. Dacă auzi că bebelușul pare că se sufocă, este de fapt refluxul esofagian care se ocupă de problemă. Acesta va scoate sunete în timp ce împinge mâncarea afară din gură. Copilul poate afișa o expresie de disconfort, dar nu este cazul să te panichezi.

Iată un video despre ce înseamnă înecul la diversificare:

Ce fac dacă copilul se sufocă?

Stai pe aproape, oferă-i confort (cuvintele calme și liniștitoare pot fi de folos), dar nu interveni, spun specialiștii. Și niciodată nu încerca să scoți mâncarea din gura copilului cu degetele tale pentru că ai putea să o împingi de fapt pe gât înapoi. Odată ce copilul și-a curățat gura, poți să-i dai puțină apă sau lapte.

Cum recunoști semnele înecului la copil

Înecul arată semnificativ diferit față de sufocare. Cei  de la Crucea Roșie spun că dacă un copil se îneacă el nu va putea să plângă, să tușească, să scoată alte sunete sau să respire. Un copil care s-a înecat are nevoie imediat de ajutor. Fii pregătită să știi ce ai de făcut. Pentru a fi informați, urmăriți și acest video:

Cum eviți riscul de înec?

–          Nu treceți la diversificare până ce copilul nu este pregătit din punct de vedere al dezvoltării. De obicei în jurul vârstei de șase luni, însă nu doar vârsta reprezintă un semn.

–          Asigură-te că bebelușul mănâncă într-un scaun de masă și în poziție aproape verticală.

–          Nu-i băga copilului mâncare în gură cu mâna și nu încerca să-i scoți ceva cu degetele. Dacă copilul pare că se sufocă, lasă-l să-și folosească limba pentru a împinge mâncarea singur.

–          Trebuie să fii mereu lângă el când mănâncă, să-l supraveghezi și să fii atentă la felul în care copilul se descurcă cu mâncarea.

–          Dă-i alimente care au mărimea și forma potrivită pentru etapa de dezvoltare în care se află copilul.

–          Trebuie să știi care sunt semnele de înec și ce trebuie să faci, precum în video-ul de mai sus.

Nu-i oferi alimente ce reprezintă un risc mare de înec:

–          Pielițe, semințe, nuci, oase mici.

–          Fructele uscate sunt prea dificil de mestecat.

–          Alimente tari și rotunde. Strugurii, cireșle sau roșiile ar trebui tăiate.

–          Alimente tari, crocante, precum măr sau morcov. Acestea trebuie oferite într-o formă ce nu se poate rupe și nu se poate înghiți.

sursa www.totuldespremame.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>